Au tras cortina peste Festivalul Berii, cu muzică şi voie bună! Rovinărenii s-au distrat până la miezul nopţii, alături de interpreta Nicoleta Voica, dar şi de fetele sexy de la Like Chocolate. Nu au lipsit nici manelele, invitatul special al autorităţilor rovinărene fiind Adi de la Vâlcea. Înainte de petrecere au avut loc şi concursuri sportive, la ştrandul din localitate.
Rovinărenii au uitat complet de criză şi s-au strâns cu mic, cu mare la Festivalul Berii. Ultima zi de distracţie a fost marcată aşa cum se cuvine. Fetele de la Like Chocolate au încins atmosfera.
Printre invitaţi s-a numărat şi îndrăgita interpretă Nicoleta Voica.
Nu au lipsit nici manelele. Fanii au cântat alături de Adi de la Vâlcea.
Manelistul este obişnuit deja cu publicul de la Rovinari.
Fetele de la Like Chocolate au pus piciorul pentru prima dată în oraşul Rovinari.
Autorităţile locale s-au convins: rovinărenii ştiu să se distreze şi pe timp de criză.
Oamenii au stat la spectacole până aproape de miezul nopţii.
În timpul zilei au fost organizate concursuri sportive, iar câştigătorii s-au ales cu premii surpriză. Aseară s-a încheiat a şaptea ediţia a Festivalului Berii, la Rovinari.


