Sindicalistul Gheorghe Etăgan a intrat în vizorul organelor de cercetare penală după ce Tv Sud a prezentat în exclusivitate săptămâna trecută modul în care trezorierul FNME a dobândit un teren în Cartierul Primăverii.
În cadrul emisiunii ora adevărului din data 17 ianuarie 2013, fostul deputat Dan Ilie Morega a dezvăluit în exclusivitate modul în care aghiotantul lui Marin Condescu a ajuns să aibă o vilă în cartierul Primăverii.
Ca urmare a acestor declarații presa a aflat că modul în care Gheorghe Etăgan a fost strămutat ridică suspiciuni. Acesta deținea un teren în Fărcășești care nu a intrat și nici nu urmează să intre în spațiul de exploatare al carierelor dar care, surprinzător, a fost preluat de fosta SNLO în schimbul unui teren în cartierul de lux primăverii. Poliția s-a autosesizat și a început verificările.
Directorul Diviziei Miniere, Vasile Ogârlaci, a promis că va cerceta condițiile în care Etăgan a primit casa și va face publice informațiile. În ceea ce-l privește pe Gheorghe Etăgan, acesta a anticipat ancheta Serviciului de Ivestigarea a fraudelor încă de săptămâna trecută.
Nu este primul caz în care persoane cu legături în SNLO, sau angajați, au ajuns să-și construiască vile de lux profitând de informațiile și contactele pe care le-au avut în cadrul societății.


