Se pensionează după percheziții

- Advertisement -

După percheziţiile care au avut loc la începutul acestei luni, două cadre medicale vizate de oamenii legii, au solicitat concediu. Mai mult, unul dintre cadrele medicale, șefa secției de Oncologie, Mariana Găvănescu, a înaintat conducerii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu o cerere de pensionare.

Au fost numeroase speculații, conform cărora cele două cadre medicale cercetate în dosar ar fi primit de la magistrați interdicția de a profesa până la finalizarea anchetei. Conducerea unității medicale nu confirmă acest fapt, pe motiv că nu a primit o notificare oficială în acest sens.

Tătaru a mai declarat că a înaintat deja o cerere la Ministerul Sănătății pentru a se rezolva deficiențele din secția de Oncologie. În prezent, toate responsabilitățile secției au rămas pe umerii unui singur medic, asta după ce, cele două cadre medicale acuzate de mai multe infracțiuni, au solicitat concediu. Conducerea unității a apelat la un medic rezident pentru a acoperi gărzile de pe secție, fiind o misiune imposibilă de dus de un singur om.

Articole recente