Se cere demisia purtătorului de cuvânt al ISJ Gorj

- Advertisement -

Viorel Caragea, avertizorul public, care a semnalat încă de săptămâna trecută deficiențe privind programul pilot ,, Masa caldă” implementat în școli de către Primăria Scoarța, cere demisa purtătorului de cuvânt al ISJ Gorj.

Acesta susține că purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Gorj ,,a mințit grav în legătură cu situația de la Scoarța” și așteaptă demisia de onoare și măsuri legale.

Distribuitorul de sandwichuri care avea încheiat contract cu Primăria Scoarța pentru furnizarea serviciilor de asigurare a suplimentului alimentar în unitățile de învățământ a fost amendat ieri de DSP Gorj și de OPC pentru neregulile constatate.

Viorel Caragea susține că a transmis sesizări la ISJ Gorj cu privire problemele de la Scoarța însă purtătorul de cuvânt ar fi declarat la mai multe posturi TV locale și naționale faptul că la Scoarța nu ar exista probleme, în contradicție cu constatările instituțiilor de control care au aplicat amenzi. De asemenea, era așteptată și o anchetă din partea ISJ Gorj care până în prezent nu a avut loc.

Conform informațiilor și imaginilor apărute în spațiul public în ultima săptămână, la școlile din Scoarța, se livrau elevilor un sandwich și un măr/banană, în contradicție cu specificațiile tehnice al contractului de achiziție publică încheiat în acest scop.

Articole recente