Se caută soluții pentru ortaci

- Advertisement -

Liderii de sindicat vor discuta cu administrația Complexului Energetic Oltenia despre soarta celor peste o sută de angajați de la Motru. Oamenii au fost trimiși în șomaj tehnic până la sfârșitul lunii viitoare, iar cele două părți vor să găsească soluții pentru angajați. Liderul de sindicat, Dan Pârvulescu spune că s-a ajuns la această situație din cauza închiderii minelor de subteran.

Șefii Unității de Închidere și Conservare Motru au încercat ca pe lista persoanelor care au fost trimise acasă să se regăsească cât mai mulți angajați care îndeplinesc condițiile de pensionare. Sindicaliștii încearcă acum să găsească soluții împreună cu administrația și pentru cei care mai au nevoie de vechime.

102 angajați ai Unității de Închidere și Conservare Motru au fost trimiși în șomaj tehnic până la sfârșitul lunii februarie. O mare parte dintre salariații care se află în această situație, pot ieși însă la pensie.

Articole recente