Asociația de Dezvoltare intercomunitară ”Rânca-Corneșul Mare” s-a dovedit a fi ineficientă în administrarea investiției de pe Vârful Păpușa. Societatea care se ocupă de telescaun şi de pârtie a înregistrat pierderi, atât anul acesta cât și anul trecut . Astăzi, consilierii județeni au aprobat modificarea Statutului care să permită organizarea unei licitații pentru încredințarea investiției unui alt administrator.
Telescaunul din Rânca, amplasat pe Vârful Păpușa, nu va mai fi administrat de Asociația ”Rânca-Corneșul Mare”, deoarece în ultimul an nu a fost adusă nicio
îmbunătățire investiției, și mai mult, au fost înregistrate pierderi foarte mari, acoperite din banii bugetelor locale din Novaci și Baia de Fier.
Astăzi, consilierii județeani au aprobat modificarea Statutului care permite organizarea unei licitații, în primăvara anului viitor, pentru încredințarea proiectului unui alt administrator.
Telescaunul a fost inaugurat în urmă cu doi ani şi face parte dintr-un proiect a cărui valoare este de circa 10 milioane de euro și are trei componente: canalizarea, staţia de epurare şi telescaunul.


