Scor dramatic pentru PDL

- Advertisement -

USL a dat publicităţii un sondaj, potrivit căruia, la Tg. Jiu, va obţine peste 80% din voturile oamenilor. Conducerea PDL susţine că sondajul este ireal şi că a fost dat publicităţii din cauza disperării USL.

Rezultatele sondajului sunt dramatice! Potrivit acestuia, niciun partid cu excepţia USL nu va intra în consiliul judeţean. Rezultatele sunt de 80,7% pentru USL, 4,3% pentru PRM, 3,9% pentru PP-DD, 3,8% pentru PD-L, 2,7% pentru PP-LC, 1,9% PNŢ-CD, 1,4% PNDC şi 1,3% UNPR. Sondajul a fost comandat de USL.

Potrivit aceluiaşi sondaj, Florin Cârciumaru, candidatul USL, ar obţine 82,8%, Marius Berca (PD-L) – 7,2%, Gheorghe Pecingină (PP-DD) – 4,7%, Gheorghe Ciobanu (UNPR) – 4,1%, Constantin Lemnaru (PRM) – 1,2%. Cu privire la aceste rezultate dezastruoase, conducerea PDL Gorj a comentat că numai disperarea i-ar putea determina pe usl-isti să dea publicităţii rezultate ireale.

Ruşeţ a mai declarat şi că există diferenţe semnificative între sondajul USL şi cel realizat de alte institute de sondare.

Mai sunt doar 2 zile de campanie electorală, duminică fiind ziua în care realitatea va verifica sondajele comandate de partidele politice.

 

Articole recente