La Glimboca, în Caraș-Severin, o localitate aflată la 15 km de Caransebeș, urgia s-a dezlănțuit aseară după ora 19.00, când a început să toarne cu găleata din cer. După mai puțin de o oră, oamenii au observat cum în pâraiele care trec prin sat apa creștea văzând cu ochii. Șuvoaiele au ieșit din matcă și au luat-o pe străzi și prin casele oamenilor. În unele zone apa a depășit un metru și a luat tot.
Pagubele lăsate în urmă sunt foarte mari Apele au distrus mobila, electrocasnicele, parchetulau umplut casele și curțile cu mâl și chiar au luat pe sus două autoturisme.
Mai multe autospeciale și zeci de pompieri militari au fost trimiși în zonă pentru a-i ajuta pe săteni să scoată apa și mâlul din beciuri și case. Conform primelor estimari ar fi afectate de inundații circa 80 de gospodării.
Apele au distrus și podețe și drumuri comune. Abia astăzi, la lumina zilei, după ce va fi evacuată apa din toate locuințele se va putea face o evaluare totală a pagubelor.


