Week-end de sărbătoare la Baia de Fier! Autoritățile locale și județene organizează și în acest an sărbătoarea ,,Coborâtul oilor de la munte” . Cu această ocazie, va avea loc o paradă a portului popular, dar și spectacole de muzică populară,susținute de interpreți din mai multe județe.
Întrucât a devenit tradiție,în a treia duminică din septembrie, la Baia de Fier este organizată o mare sărbătoare .Festivalul Folcloric Național ,,Coborâtul oilor de la munte” este un eveniment mult așteptat, la care participă, pe lângă localnici, sute de persoane venite din mai multe colțuri ale țării.Manifestările debutează, mâine, începând cu orele 18.30 , în apropiere de Peștera Muierilor.
Pe scenă vor urca artiștii Ansamblului ,,Doina Gorjului” și invitați veniți de la Vâlcea, Sibiu sau Alba.TvSud transmite în direct, deschiderea oficială a evenimentului și spectacolul de muzică populară susținut, sâmbătă, începând cu orele 18.30 , de Roberta Crintea, Marian Medregoniu, Alexandra Bleaje și de alți interpreți.


