Șapte suflete chinuite

- Advertisement -

Povestea a șapte copii din comuna Turcinești care se gândesc cu tristețe la sărbătorile de iarnă, pentru că nu vor avea parte de o fărâmă de fericire, este înduioșătoare.  Cu toate că au o viață plină de lipsuri, cele șapte suflete și-au păstrat demnitatea și curățenia interioară. Copiii urmează cursurile școlare și chiar învață foarte bine în ciuda condițiilor vitrege în care trăiesc.

Cei șapte copiii ai familiei Ereci așteaptă sărbătorile cu tristețe. Moș Crăciun nu vine și la ei, deși au fost cuminți pe parcursul acestui an. O spun ei, dar o confirmă carnetele de note care evidențiază faptul că sunt buni la învățătură. Copiii vor să-și depășească condiția socială și să scape de sărăcie, din acest motiv învață foarte bine la școală. Cel mai mic membru al familie are aproape trei ani. A învățat deja o poezie pe care ar dori s-o spună Moșului, dar nu crede că va ajunge și la el.

Mario este unul dintre cei doi băieți ai familiei Ereci. Este mai răsfățat pentru că are și probleme de sănătate. De când a fost diagnosticat cu o boală la rinichi, majoritatea timpului l-a petrecut prin spitale. Mai toți banii care intră în casa familiei Ereci se duc pe tratamente și medicamentele necesare lui băiețelului.

Cu toate că sunt săraci, cei șapte copiii sunt bine îngrijiți din puținul pe care îl au părinții. Micuții nici nu îndrăznesc să-l roage pe Moș Crăciun să le aducă daruri, pentru că știu bine că nu vor găsi sub brăduțul dăruit de vecini mai nimic din ceea ce și-au dorit. Cel mai mult ei doresc sănătate pentru fratele lor, iar, când vor fi mari, aceștia vor să devină doctori.

Mama celor șapte copii își dorește doar ca fiul ei Mario să se facă bine, pentru că fără sănătate nu poți realiza nimic în viață.

Primăria comunei Turcinești cunoaște cazul acestei familii și încearcă s-o ajute, atât cât îi permite legea.

În pragul sărbătorilor putem să le aducem lumina în ochii acestor copiii. Asteptăm orice ajutor venit din partea d-voastră la sediul TV Sud, aflat pe Bulevardul Constantin Brancusi, nr. 3, etaj 2 sau puteți cere informații la numarul de telefon 0253/21.31.71

Articole recente