Şantajistul Bucloiu, trimis iar în judecată

- Advertisement -

Şantajistul în serie de la Săuleşti a fost trimis din nou în judecată! De această dată nu mai este acuzat că a ameninţat oamenii că-i va da pe mâna Poliţiei dacă nu-i dau bani, ci că le-a cerut unor vecini ţuică, vin şi curcani, sub pretextul că le va pune o pilă la judecător ca să câştige un proces. Pe alţii i-a minţit că, dacă sunt dispuşi să plătească, îi va scoate la pensie pe caz de boală. Bărbatul va fi judecat, de această dată pentru trafic de influenţă în formă continuată.

Bărbatul din Săuleşti este arestat în prezent în altă cauză, fiind suspectat că a terorizat o comună întreagă, în frunte cu primarul. După ce magistraţii de la Târgu-Cărbuneşti l-au condamnat pe Ion Bucloiu la trei ani de închisoare, şantajistul în serie a cerut la instanţa supremă strămutarea judecării cauzei, urmând ca verdictul să fie anunţat la Curtea de Apel Craiova. Între timp, astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea lui Ion Bucloiu în judecată, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 10 ani.

Acuzaţiile nu se opresc însă aici.

În primul dosar, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la mai multe persoane pe care le şantaja cu faptul că, dacă nu plătesc, vor ajunge pe mâna Poliţiei.

Articole recente