Proprietarii de terenuri din Gorj care au solicitat obținerea de subvenții riscă să fie sancționați. Asta în situația în care dau foc la miriști sau la resturile vegetale obținute după finalizarea recoltelor. Sancțiunile pot merge până la pierderea drepturilor bănești. Anunțul a fost făcut astăzi de directorul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Gorj, Constantin Negrea. Acesta este hotărât să aplice măsurile drastice pentru cei care își incendiază cu bună știință terenurile agricole sau pășunile.
Gorjenii înscriși pe listele Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură au obligația de a respecta o serie de condiții pentru a beneficia de ajutorul bănesc. Astfel, una dintre obligații se referă strict la faptul că este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente. Cu alte cuvinte, agricultorii care utilizează teren arabil sau pajiști temporare nu trebuie să dea foc la miriști sau la resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor. Cei care au pajiști permanente au, de asemenea, interzis la arderea acestor suprafețe. Asta pentru că, spun specialiștii, obiectivul acordării subvenției este menținerea unui nivel minim de întreținere a solului prin protejarea pajiștilor permanente.
Agricultorii care nu respectă această condiție riscă să primească mai puțini bani de la APIA Gorj, sau chiar să fie excluși de la plata acestor drepturi bănești.
Anul acesta au fost înregistrate câteva incendii de vegetație la nivelul județului Gorj, însă până în prezent nu au fost identificați autorii.
Anul trecut, la nivelul județului Gorj au fost înregistrate 200 de incendii la vegetație uscată, însă nu a fost aplicată nici o sancțiune din partea APIA Gorj deoarece nu au fost identificați autorii.


