Misiune dramatică de salvare a pompierilor din Drobeta Turnu-Severin! Ei au intrat pe geamul unei femei care locuieşte la etajul trei al unui bloc şi pe care rudele o credeau moartă. Femeia a fost găsită în comă, însă medicii au reuşit s-o salveze.
Femeia de 60 de ani locuieşte singură. Un nepot a mers în vizită însă a bătut în zadar la uşă. Omul şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva rău şi a sunat la 112.
În scurt timp, pompierii au venit cu o autospecială cu scară, au intrat în apartamentul de la etajul trei pe geamul de la balcon şi au găsit-o pe femeie inconştientă în pat.
Medicii de la Ambulanţă şi-au dat seama că femeia este într-o comă diabetică şi avea glicemia foarte scăzută. Dacă nu ar fi intervenit la timp, femeia îşi putea pierde viaţa.


