Salvată de la înec de un trecător

- Advertisement -

O tânără de 18 ani a fost salvată, din apele râului Olt, la Slatina, de un bărbat care alerga pe malul râului. Fata a fost scoasă din apă de bărbatul care alerga în zona dintre podul peste Olt şi Clubul Nautic Slatina şi apoi a fost preluată, conştientă, de echipaje medicale.

„Pacienta era conştientă, agitată, cu hipotermie uşoară. Ea a fost transportată la UPU Slatina”, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Slatina.

Mihai Petre Dan, bărbatul care a salvat-o, este triatlonist într-un club sportiv local, Slatina Running, și a spus că tânăra „avea deja poziţia mortului, era cu capul în jos”.

„Sunt bucuros că am salvat viaţa unui copil, cred că este de-o vârstă cu băiatul meu, din ce mi-au zis paznicii. Era îmbrăcată în pataloni de trenning, în tenişi, o geacă. Ea a fost dusă de curent de la mal, n-am văzut-o când s-a aruncat. Am venit eu cu bicicleta – eu fac triatlon: bicicletă, înot, alergare. Mi-am aruncat ochii, îmi place să privesc, îmi place natura. Am auzit apoi pescăruşii. Când m-am uitat, am văzut o pungă pe dale. Ea avea poziţia mortului, era cu faţa în jos. Am luat-o şi i-am făcut resuscitarea eu, până au venit cei de la SMURD, i-am apăsat pe stern. N-am lăsat-o aşa, că dacă o lăsam aşa, era dusă, săraca!“, a mai spus alergătorul, care după eveniment şi-a continuat tura de alergare pe malul Oltului.

Salvatorul este funcţionar la Direcţia de Sănătate Publică Olt.

„Dan este EROUL nostru! Astăzi, in timp ce își făcea antrenamenul de alergare a observat o persoană care plutea pe râul Olt. Fără să stea pe gânduri și fără să țină cont de temperatura scăzută a apei, riscând-si propria viață, a înnotat spre persoana care era la limita dintre viață și moarte. Felicitări, OM CURAJOS!”, au postat pe Facebook colegii de la Slatina Running salvatorului.

Luni dimineaţa, la sediul ISU Olt, va avea loc o şedinţă festivă în cadrul căreia salvatorul femeii, Mihai Dan, va fi felicitat, a mai spus Alin Băsăşteanu.

sursa: România TV

Articole recente