Poliţiştii de frontieră orşoveni au recuperat caiacul unui student austriac aflat într-o croazieră pe fluviul Dunărea.
În ambarcațiune se aflau bagajele personale, documentele și banii acestuia, după ce caiacul fusese luat de apele crescute ale fluviului, din locul de campare de pe malul Dunării.
Poliţiştii de frontieră orşoveni au fost sesizaţi telefonic de către proprietarul unei pensiuni turistice, despre faptul că ambarcaţiunea unui turist austriac care înoptase la mal, a fost luată de apele crescute ale fluviului Dunărea. Imediat la faţa locului s-a deplasat nava fluvială de patrulare şi intervenţie care a reuşit, după aproximativ 15 minute de căutare, să recupereze caiacul şi bagajele aparţinând turistului austriac de pe şenalul navigabil al fluviului Dunărea.
Studentul austriac, în vârstă de 26 de ani, a declarat poliţiştilor de frontieră că a plecat cu ambarcaţia pe Dunăre, de la Viena cu destinaţia Marea Neagră, în cadrul unui proiect personal.


