Consiliul de Administrație a majorat din nou remunerația lui Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Directorul general al CEH a revenit la salariu inițial. Președintele Consiliului de Administrație al CEH, Ioan Stamin Purcaru, a declarat, marți, pentru Gazeta de Dimineață, că membrii CA au luat act că remunerația directorului general este cea inițială. Adică cea de la începutul mandatului, respectiv undeva la circa 18.000 de lei.
Mandatul lui Viorel Stancu expiră în data de 2 noiembrie.
Consiliul de Administrație l-a numit în funcție din data de 2 mai, pentru patru luni, Stancu obținând ulterior o altă prelungire de două luni.
Beneficii comune pentru directorul general și membrii CA de la CEH
Membrii CA-ului de la CEH sunt direct interesați ca salariul directorului general să fie cât mai mare. Asta pentru că, indemnizația lor este cotă procentuală din veniturile acestuia. Astfel că, prelungirea mandatului de director general la CEH pentru Viorel Stancu a fost făcută la condițiile inițiale, care presupun, printre altele și o remunerație de 18 mii de lei.
”Noi, Consiliul de Administrație când am prelungit, i-am prelungit în condițiile în care le știți, inițiale. La condițiile inițiale el (Viorel Stancu-n.r.) el a avut o solicitare de două luni să aibă salariul diminuat. Astăzi când discut cele două luni sunt expirate”, a precizat Ioan Stamin Purcaru, președintele CA al CEH.
Prelungirea mandatului, dar și stabilirea renumerației au fost realizare printr-un Raport de nominalizare care a fost adus la cunoștința membrilor CA la începutul ședinței.
Mihael Melczer, fost director al CEH, actualmente membru CA, a declarat, pentru Gazeta de Dimineață, că nu și-a însușit acel raport, aspect care apare consemnat și în procesul verbal încheiat la finalul întâlnirii CA.
Ministrul a cerut reducerea salariului. Stancu s-a conformat. Două luni
În luna iunie a acestui an, în urma unor proteste ale energeticienilor de la Mintia, ministrul Energiei a ajuns în județul Hunedoara. A aflat care este salariul directorului general al CEH și a cerut reanalizarea acestuia.
La acel moment, directorul general al CEH a făcut o cerere de reducere a salariului, care a fost aprobată de Consiliul de Administrație. Salariul lui Stancu scădea de cu circa 4000 de lei de la 18.000 de lei cât stabilise inițial consiliul de administrație.
Directorul CEH nu a stat prea mult cu salariul micșorat. Două luni. După ce au expirat cele două luni pentru care a cerut salariul diminuat, Stancu a revenit la remunerația inițială.
Fiecare membru din CA-ul CEH primește, lunar, o indemnizație în valoare de circa 1000 de euro.
Melczer confirmă valoarea indemnizației membrilor CA cu precizarea că aceasta este suma brută, netul ajungând la circa 3100 de lei.
Menționăm că membrii CA de la CEH au și alte locuri de muncă, fiind plătiți de companii ale statului. Indemnizația CA reprezintă doar o suplimentare de venituri. Melczer este singurul membru CA care nu mai are un alt venit în afară de indemnizația încasată din poziția de membru CA, scrie gazeta de dimineață.


