Ploile din ultima perioadă au făcut ca producția de ciuperci din județul Gorj să crească semnificativ. Zeci de oameni cutreieră pădurile în căutare de mânătărci, însă unii se rătăcesc și se întorc acasă doar cu ajutorul salvamontiștilor. În aceste zile, câteva zeci de persoane au sunat la numărul unic de urgență pentru a anunța că s-au pierdut prin codrii.
Pleacă după ciuperci şi se rătăcesc în pădure. Este cazul mai multor gorjeni care au cerut ajutorul echipelor Salvamont pentru a găsi drumul spre casă. Șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, spune că zilnic sunt asaltați cu telefoane de la oameni care se rătăcesc.
Reprezentanții Salvamont roagă gorjenii să nu se aventureze în pădure mai ales atunci când sunt anunțate avertizări meteorologice. Pădurile din Gorj sunt pline de ciuperci. Oamenii cară cu sacii mânătărcile numai bune de zascuscă. Alții preferă să le comercializeze. Aşa se face că ciupercile au luat drumul pieţelor din oraşe, iar câştigurile sunt substanţiale.
S-au rătăcit după ciuperci
- Advertisement -


