S-au luat la bătaie în parcarea unui club din Tg-Jiu! Amândoi au ajuns la beci pentru 24 de ore…

- Advertisement -

Conform informării IPJ Gorj, la data de 12 iulie a.c., în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, de 39 și 23 de ani, ambii din municipiul Târgu Jiu.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.

În fapt, la data de 11 iulie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați direct de către bărbatul de 23 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 04:00, în timp ce se afla în parcarea unui club din municipiu, pe fondul unui conflict spontan, acesta, împreună cu alți doi bărbați, de 39 și 40 de ani, din localitate s-ar fi agresat reciproc.

Totodată, acțiunile violente s-ar fi desfășurat în prezența mai multor persoane, fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Persoanei vătămate i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.” – transmit reprezentanții IPJ Gorj. (Foto: arhivă)

Articole recente

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.