S-a urcat pe stâlp să se sinucidă pentru că cineva i-a călcat câinele cu mașina

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un cetățean, despre faptul că vecinul său a blocat, cu autovehicule drumul public.

Din primele verificări efectuate de polițiști la faţa locului a reieșit faptul că, un bărbat de 44 de ani, din comuna Câlnic, s-a urcat pe un stâlp de electricitate confecționat din beton, situat în apropierea locuinței sale, amenințând că se va arunca, motivul invocat fiind că un vehicul i-ar fi călcat câinele, pe drumul comunal.

La fața locului s-au deplasat lucrători din cadrul ISU Gorj, care au intervenit, preventiv, la fața locului cu o pernă destinată salvării persoanelor, lucrători SAJ Gorj, precum și negociator din cadrul IPJ Gorj, care a puratat discuții cu persoana în cauză.

De asemenea, s-a stabilit că în aceeași seară, bărbatul din Câlnic a poziționat un autoturism și un tractor agricol, ambele proprietate personală, pe partea carosabilă a DC 100 Hodoreasca, orientate perpendicular pe axul drumului, blocând, cu intenție, ambele sensuri de mers, acțiune prin care s-a adus atingere dreptului la libera circulației a celorlalți participanți la trafic.

Mai târziu, în cursul nopții, în urma discuțiilor purtate de către negociatorul IPJ Gorj, cu bărbatul în cauză, acesta a fost convins să renunțe la gest și a coborât de pe stâlp, fiind preluat de organele de poliție și internat la spital.

Totodată, a fost deblocat integral drumul public, circulația fiind reluată în mod normal.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

Articole recente

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.