S-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un stâlp

- Advertisement -

”La data de 28 aprilie a.c., Secţia 8 Poliţie Rurală Stoina a fost sesizată prin apelul 112 de un participant la trafic, cu privire la faptul că în comuna Hurezani a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat că un bărbat de 31 de ani, din comuna Logreşti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal Busuioci, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. În urma impactului, un bărbat de 36 de ani, din comuna Hurezani, pasager în autoturism, a fost rănit ușor, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultând o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Articole recente