S-a făcut scrum! Flăcări uriașe la un magazin de mobilă din Târgu Jiu

- Advertisement -

Un incendiu puternic a izbucnit, joi seara, la un cunoscut magazin de mobilă din municipiul Târgu Jiu, situat pe strada Ana Ipătescu (foto real). Flăcările au cuprins mansarda clădirii, iar degajările masive de fum au alarmat locuitorii din zonă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, la fața locului au intervenit de urgență echipele de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu Jiu, cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autoplatformă pentru lucrul la înălțime.

„Incendiul se manifesta violent, iar pentru localizarea și lichidarea acestuia la fața locului se intervine cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autoplatformă pentru lucru la înălțimi. Din fericire, până în acest moment, nu sunt înregistrate victime”, a transmis ISU Gorj în prima informare.

Pompierii au anunțat că incendiul a fost localizat la nivelul mansardei, fiind eliminat pericolul de extindere la restul construcției. „Din fericire, nu sunt victime. Pericolul de propagare a fost eliminat, iar datorită intervenției prompte a colegilor noștri, construcția a fost salvată în mare parte”, au precizat reprezentanții ISU Gorj. Cauzele producerii incendiului vor fi stabilite de echipele de specialiști.

Sursa Screenshot / Anamaria Mitroi

Articole recente