Bilanţ alarmant în judeţul Gorj! Pompierii au constatat că numărul situaţiilor de urgenţă a crescut spectaculos, în primele şapte luni ale acestui an. Dacă în 2011, au intervenit în 300 de cazuri, în acest an, solicitările s-au dublat. Recordul a fost atins la cele peste 200 de incendii de pe raza întregului judeţ. 36 de persoane au fost salvate de la moarte, de pompieri.
Telefonul pompierilor a sunat continuu, în acest an, fiind chemaţi să salveze animale, să stingă incendii, la descarcerări, dar şi să ajute persoane rămase blocate în apartament. Cele mai multe situaţii de urgenţă, aproape 400 la număr, s-au produs în municipiul Târgu-Jiu şi cele mai puţine în comuna Berleşti, unde au fost doar cinci solicitări, dintre care patru incendii. În urma celor 600 de intervenţii din primele şapte luni ale acestui an au fost salvate 36 de persoane şi bunuri în valoare de peste 18 milioane de lei. Cele mai multe solicitări au fost primite pentru incendii de vedetaţie uscată. Dacă anul trecut, în primele şapte luni au fost doar 81, în 2012 numărul arderilor de mirişti s-a triplat. Au existat şi 70 de situaţii în care salvatorii au fost întorşi din drum, fie pentru că a fost o alarmă falsă, fie pentru că nu a mai fost nevoie de ajutorul lor.


