S-a dat tâlhărită după „păcănele”

- Advertisement -

O femeie de 38 de ani, din Rovinari, şi-a înscenat tâlhăria, după ce a jucat la maşinuţe pensia unui bătrân, care o plătea să aibă grijă de el. Pentru a părea cât mai credibil, rovinăreanca şi-a dat singură câţiva pumni în figură şi s-a oprit direct la spital, povestindu-le medicilor că a fost jefuită într-o scară de bloc. Planul său a fost demascat de poliţişti.

Poliţia a fost alertată în această dimineaţă, de asistentul medical, care a anunţat faptul că femeia s-a prezentat la Urgenţe, cu lovituri în zona feţei şi a declarat că a fost tâlhărită.

După ce oamenii legii au luat-o „la bani mărunţi”, femeia s-a răzgândit.

Rovinăreanca a declarat ulterior că a recurs la această regie, ca să ascundă că şi-a petrecut toată noaptea la maşinuţe şi a pierdut banii la jocurile de noroc. Aceasta a venit ieri la Târgu Jiu, să ridice pensia unui bătrân, pe care îl îngrijeşte, dar şi pe a ei, de însoţitor. S-a temut că pensionarul şi familia lui o vor trage la răspundere.

Femeia de 38 de ani va fi amendată pentru alertarea nejustificată a poliţiştilor.

Articole recente