S-a ales cu dosar penal după ce a vândut artificii și petarde

- Advertisement -

„La data de 03 decembrie a.c, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat, de 36 de ani, din comuna Glogova, administrator al unei întreprinderi individuale, din Motru, ar fi expus spre comercializare, în cadrul unui punct de lucru, din localitate, 34 de articole pirotehnice din categoria întâi, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse.

Articolele pirotehnice au fost ridicate, de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept.„, a transmis IPJ Gorj.

Articole recente