Astăzi, la Mătăsari, au fost puse bazele Sindicatului Mine Energie Oltenia, care se dorește a fi cel mai puternic din Complexul Energetic Oltenia. Acesta este format din cinci sindicate, care numără aproape 9000 de membrii, iar cel desemnat să conducă noua structură este Ion Rușeț, demisionarul din Federația Națională Mine Energie. Niciun membru din Biroul Executiv de la FNME nu va face parte din echipa de conducere a Sindicatului Mine Energie Oltenia.
Este vorba despre sindicatele Jilţ Turceni, condus de Adrian Marciuc, Roşiuţa, în frunte cu Nelu Roşca, Lupoaia, prin reprezentantul Nicolae Bădiţa, sindicatul de la Craiova condus Aurel Nanu Mic, și sindicatul lui Eugen Iovan, ”Energia” de la Turceni. În urma Consiliilor de Coordonare care au avut loc, ieri și astăzi, la cele cinci organizații s-a stabilit înființarea sindicatului Mine Energie Oltenia, iar președinte să fie numit Ion Rușeț până la organizarea unui Congres și a alegerilor.
Niciunul dintre reprezentanții Federației Naționale Mine Energie, fie din Biroul Executiv, fie din afara acestuia, nu vor face parte echipa de conduere a noului sindicat.
Deocamdată, Sindicatul Mine Energie Oltenia nu va fi afiliat niciunei federații sindicale naționale.
Pentru a avea reprezentativitate, sindicatul Mine Energie Oltenia are nevoie de aproape 10.000 de membrii. Ion Rușeț, președintele noii organizații, se declară optimist și crede că peste 12.000 de angajați din Complexul Oltenia vor adera la noua strctură sindicală. Președintele speră să participe la negocierea Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă, în calitate de președinte al noului sindicat.
Cei cinci lideri de sindicat au semnat astăzi la Mătăsari și protocolul de constituire al noului sindicat.


