Rotaru,mărul discordiei

- Advertisement -

Marian Rotaru, primarul independent de la Lelești, naște contre în interiorul Uniunii Social Liberale. Asta după ce vicepreședintele Partidului Național Liberal , Gheorghe Orzan, a declarat că își dorește să-l aducă pe fostul vicepreședinte al social democraților gorjeni, exclus din PSD, pentru cmportamentul său, în PNL. Noi nu am fi făcut asta, a declarat Florin Cârciumaru, președintele PSD, dar mai ales încalcă protocolul, susține acesta.

Goana liberalilor după noi achiziții nemulțumește foarte tare tabăra social democrată. De parcă nu ar fi fost suficient faptul că lideri PNL își doresc întărirea partidului cu membrii de la PDL, acum trec și la racolarea foștilor membri PSD. Exemplu este Marian Rotaru, primarul de la Lelești, care în urmă cu aproximativ două luni a fost exclus din PSD pentru comportamentul său nepotrivit. Gheorghe Orzan, vicepreședintele PNL, a mărturisit, aseară, în cadrul unei emisiuni, că speră ca Rotaru să facă pasul către liberali. În opinia sa partenerii de la PSD nu au niciun motiv de supărare, deoarece Rotaru este acum primar independent.

Orzan este însă contrazis de Florin Cârciumaru, președinele PSD, care-i bate obrazul. Pe lângă faptul că este interzis prin protocol să primească membrii de la un partid la altul, după ce aceștia au fost excluși, președintele social democraților susține că așa ceva nu se face. Liderul crede că de fapt este vorba despre un soi de șicană.

Marian Rotaru a fost exclus după acesta s-a afișat cu candidații PP-DD la alegerile parlamentare, dar și din cauza declarațiilor făcute la adresa liderilor PSD Gorj.

Articole recente