Un hoțoman de 55 de ani din municipiul Târgu Jiu, cunoscut de mulți localnici pentru faptul că obișnuiește să petreacă mult timp pe străzile și prin localurile din oraș, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi furat bani din poșeta unei cliente aflate într-un salon de înfrumusețare. Vezi detalii și video aici 👉: https://www.tvsud.ro/video-fura-geanta.html
Este vorba despre Iulian Roncea, recidivist în infracțiuni de furt, care are acum obligația de a purta un dispozitiv electronic de monitorizare, măsura fiind dispusă în cadrul anchetei aflate în desfășurare.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu după apariția unei postări pe o rețea de socializare, în care era semnalată comiterea unui furt.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în urmă cu câteva zile, în jurul orei 17:10, bărbatul ar fi sustras suma de 400 de lei din geanta unei femei aflate într-un salon de înfrumusețare din municipiu. Întreaga scenă ar fi fost surprinsă de camerele de supraveghere montate în incinta unității.
În urma activităților operative desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică l-au identificat și depistat pe suspect pe strada Termocentralei din Târgu Jiu, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri și continuarea cercetărilor.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar ulterior polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Ulterior, magistrații au dispus față de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu obligația de a purta dispozitiv electronic de supraveghere.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorilor locali pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea tuturor măsurilor legale care se impun.


