Marcel Romanescu nu mai este, de astăzi, subprefectul judeţului Gorj. Reprezentanţii Guvernului l-au înlocuit pe acesta cu Sorin Arjoca. Romanescu a confirmat vestea chiar aseară, în direct, la TV SUD.
Schimbarea s-a produs în şedinţa de ieri a guvernanţilor, iar vestea schimbării a ajuns la sediul Prefecturii Gorj, abia aseară. Cel care îl va înlocui pe Romanescu este Sorin Arjoca, care a mai fost subprefect, în timpul mandatului pesedistului Ion Florescu. Marcel Romanescu a intervenit în direct prin telefon la TV SUD, pentru a anunţa chimbarea. El a avut şi un mesaj pentru democrat-liberalul Daviţoiu.
Romanescu s-a gândit deja la viitorul său profesional şi spune că are mai multe opţiuni din care să aleagă, inclusiv înscrierea în alt partid politic, decât cel care l-a promovat în funcţia de subprefect.
Sorin Arjoca nu se instalase azi-dimineaţă în biroul de subprefect, însă o va face în scurt timp. Acesta a promis că va încerca să facă echipă bună cu prefectul Liviu Andrei, dar şi cu restul oamenilor din instituţie. În ceea ce priveşte eventualele schimbări, acesta nu şi-a propus să dea oameni afară.
Noul subprefect a avut doar cuvinte de laudă la adresa fostei echipe de conducere. Marcel Romanescu are de gând ca după schimbarea din funcţe să devină inspector guvernamental, ca urmare a examenului promovat în 2009.


