Romanescu explodează pe Poliția Locală: “S-au umflat mușchii pe el” / “i-a dat amendă unei doamne care s-a dus să-și facă o perfuzie”

- Advertisement -

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a criticat public, într-o emisiune la TV Sud, atitudinea unui polițist local care a amendat o femeie aflată în fața Spitalului Județean. Edilul consideră că sancțiunea a fost aplicată cu un exces de zel și fără empatie, într-un context care impunea, mai degrabă, o evaluare umană a situației.

Romanescu a relatat că femeia în cauză oprise mașina în apropierea unității medicale pentru a primi un tratament, fiind într-o stare vizibilă de rău. Polițistul local, însă, în loc să manifeste înțelegere, a trecut direct la sancționare. „Pe românește, pe unul dintre polițiști probabil s-au umflat mușchii pe el și i-a dat o amendă unei doamne care s-a dus repede să-și facă o perfuzie în spital”, a declarat primarul. El a subliniat că, în astfel de situații, legea trebuie aplicată cu discernământ, nu mecanic: „Le atrag atenția de fiecare dată să se plieze pe situație. Dacă vezi nesimțire, trateaz-o ca atare. Dar când vezi o persoană singură, care poate s-a simțit rău și are perfuzii în mână, rămâi lângă mașină și ai bunul simț să vezi că trebuie altfel tratată situația”.

Edilul a mai precizat că astfel de comportamente afectează imaginea administrației locale în fața cetățenilor. „După patru ani de zile, sună ceasul și mă duc în fața cetățeanului. Îmi spune: domnule, nu avem prea multe să vă reproșăm, dar în relația cu Poliția Locală mi s-a părut necuviincios modul în care un polițist local s-a comportat cu un cetățean”, a explicat Romanescu.

În cadrul aceleiași intervenții, edilul a vorbit și despre viitoarele reduceri de personal din administrația publică, subliniind că acestea trebuie analizate atent și nu impuse arbitrar, pe criterii procentuale. „Nu poți impune un procent de reduceri pentru toate instituțiile, pentru că nu toate domeniile permit restructurări”, a spus primarul.

Reducerea cheltuielilor bugetare este una dintre prioritățile noului guvern, însă aplicarea măsurilor a fost amânată de blocajele politice generate de negocierile dintre partide. În acest context, Romanescu s-a declarat favorabil optimizării aparatului administrativ, dar a insistat că performanța în administrație nu poate fi atinsă fără o abordare echilibrată și umană în relația cu cetățenii.

DECLARAȚIA PRIMARULUI MARCEL ROMANESCU:

„Eu sunt primul interesat ca administratia publica locala sa faca performanta. La mine dupa 4 ani de zile sună ceasul si mã duc în fata cetăteanului si îm spune : domne’ Dvs nu avem prea multe sa va reprosam, dar în relatia cu Politia Locala mi s-a parut necuviincios modul în care un politist local s comporta cu un cetătean. O masina a oprit in fata spitalului si, pe româneste, pe unul dintre politisti probabil „s-au umflat Muschii pe el” si i-a dat o amenda unei doamne care s-a dus repede sa-si facã o perfuzie in spital. Le atrag atentia de fiecare datã, sã se plieze pe situatie. Dacă vezi nesimtire, trateaz-o ca atare. Dar când vezi o persoana singură care poate s-a simțit rău si-l vezi cu perfuzii în mâna, rămâi lângă masina si ai bunul simt si vezi că trebuie altfel tratată situația.” , a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, în direct la TV Sud. VEZI Emisiunea completa aici: https://www.facebook.com/share/v/15uTocCsrf/?mibextid=wwXIfr

Articole recente