Rezultate finale

- Advertisement -

Membrii Biroului Electoral Judeţean au terminat de numărat voturile scrutinului de duminică. Conform datelor oficiale, Uniunea Social Liberală a fost votată de aproape 60 la sută dintre alegători,  reuşind să scoată 55 de primari. La mare distanţă se află reprezentanţii Partidul Democrat Liberal, care vor conduce doar 8 primării.

BEJ Gorj a definitivat în sfârşit centralizarea votului, iar rezultatele finale sunt în aceeaşi tendinţă ca cele parţiale de până acum. Conform locţiitorului preşedintelui Biroului Electoral Judeţean, USL conduce la toate cele 4 capitole, respectiv consilieri judeţeni, preşedinte al consiliului judeţean, primari şi consilii locale.

La preşedinţia Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu l-a învins detaşat pe adversarul din partea Pardidului Democrat Liberal, surpriza venind de la Mihai Prunariu, Reprezentantul PP-DD.

În ceea ce priveşte numărul de primari, USL a impus edilii în 55 de localităţi, PDL în opt, trei primari vor fi independenţi şi câte 2 reprezintă PP-DD respectiv UNPR.

Articole recente