Revoltați pe șefii din minerit

- Advertisement -

Mai multe persoane din satul Timişeni, comuna Fărcăşeşti, afectate de Cariera Pinoasa ameninţă că se vor opune extinderii frontului de lucru dacă nu vor fi despăgubite echitabil pentru terenurile pe care le deţin în faţa excavatoarelor. Oamenii sunt hotărâţi să se aşeze în faţa utilajelor până în momentul în care vor primi atâţia bani cât cer.

În satul Timișeni, din comuna Fărcășești, mai sunt doar câteva familii, asta după ce, din cauza activității miniere, mai mulți localnici au plecat sau au fost expropriați. Cei care au rămas însă în acest sat sunt disperați pentru că excavatoarele se aproprie de terenurile lor, iar reprezentanții CEO nu poartă discuții cu ei pentru a-și negocia terenurile. În această situație se află și Gheorghe Pupăzan, strămutat în localitatea Vîrț, care acum vrea să fie despăgubit în mod corect de companie.Unitatea minieră Pinoasa i-a afectat peste cinci hecatre de teren arabil, dar și pădurea.

Bărbatul spune că a încercat să stea de vorbă cu șefii din minerit, dar nu a primit niciun răspuns.

În această situație se află și o altă rudă a sa.

Revoltați sunt și restul localnicilor care au rămas în zonă.

Directorul Carierei Pinoasa, Gheorghe Mărășescu, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere legat de această situație.

Articole recente