Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, nu se dezice nici în acest an. Acesta și-a făcut un obicei în a-i cinsti pe localnici cu vin fiert și oaie la proțap în noaptea de Revelion. Șampania nu va lipsi de la petrecere, iar, la mieul nopţii, primarul Cotojman va fi prezent în mijlocul localnicilor.
De câțiva ani, primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, și-a obișnuit localnicii ca în noaptea de Revelion să fie prezent în mijlocul lor. Mai mult decât atât, acesta le-a oferit o oaie care a fost pregătită la proțap sau într-un ceaun imens în care bucătari desăvârșiți au pregătit tocanul cu multă pricepere. Și în acest an, Cotojman vrea să-și cinstească localnicii la miezul nopții, conform tradiției.
Și ca să fie noaptea și mai de pomină, primarul împreună cu localnicii vor încinge o horă oltenească.


