REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ŞI PROXENETISM

- Advertisement -

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj şi procurorii D.I.I.C.O.T. susțin că au prins o grupare infracţională specializată în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Patru persoane au fost reţinute, după ce ieri au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Gorj.

Din cercetări a reieşit că, începând din anul 2012, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop racolarea, din zona de sud-vest a judeţului Gorj, a unor tinere, inclusiv minore, cu probleme familiale (familii dezorganizate, copii minori în întreţinere sau care aveau pregătire precară).

Tinerele ar fi fost transportate pe teritoriul Austriei, la Viena, sub pretextul oferirii unui loc de muncă, unde ar fi fost obligate să practice prostituţia.

Astfel, în prealabil, o parte din membrii grupării s-ar fi ocupat de găsirea unor locaţii în Viena, în cartiere unde se putea practica prostituţia, în timp ce alţi membri ar fi organizat activităţile de racolare a tinerelor.

Banii obţinuţi din activitatea infracţională ar fi fost însuşiţi de cei în cauză şi folosiţi pentru achiziţionarea unor autoturisme şi imobile.

DETALII ÎN JURNAL!
traficanti-catuse-mascati

Articole recente