Doi bărbați, în vârstă de 36 și 40 de ani, Foca Daniel din Motru și Chirculescu Sergiu din Mehedinți, au fost reținuți pentru 24 de ore în dosarul de evaziune fiscală și transmitere fictivă a părților sociale, instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj, sub coordonarea procurorului de caz. Măsura a fost dispusă în urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate la data de 8 iulie, în județele Gorj, Timiș și Mehedinți, precum și în municipiul București. Descinderile au vizat cinci locații din Gorj, patru din Timiș, una din Mehedinți și una din Capitală.
Potrivit anchetatorilor, în perioada iunie–decembrie 2025, cei doi suspecți ar fi preluat în mod fictiv părțile sociale ale 12 societăți comerciale care acumulaseră obligații fiscale restante semnificative către bugetul de stat.
Anchetatorii susțin că această modalitate de operare ar fi avut rolul de a facilita sustragerea de la răspunderea penală a nouă persoane care deținuseră anterior calitatea de asociați și administratori ai firmelor respective.
Prejudiciul estimat până în acest moment se ridică la aproximativ 1.070.000 de lei, sumă reprezentând paguba cauzată bugetului consolidat al statului.
Activitățile de urmărire penală au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Timiș și Mehedinți, precum și al polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale. Reținerea reprezintă o măsură procesuală și nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoanele cercetate pe tot parcursul procesului penal.


