Dragostea pentru o rovinăreancă l-a băgat după gratii. Vorbim de un bărbat de 37 de ani din Fărcășești care a făcut o pasiune pentru o femeie din Rovinari. Acesta încerca de mult timp să-i intre în grații, însă fără succes. Disperat fiind, gorjeanul a început să o șantajeze pe tânără cu filmulețe deocheate și fotografii indecente. Ajunsă la limita răbdării, femeia a depus o plângere la poliție. Anchetatorii au percheziționat locuința suspectului, luându-se decizia ca acesta să fie reținut pentru 24 de ore. A fost dus în instanță, iar judecătorul a emis un mandat de arestare pe numele acestuia pe o perioadă de 30 de zile.
“Dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi 04.03.2018 şi până la 02.04.2018 inclusiv, a inculpatului Fîcea Walter – cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată(…) (4 acte materiale). (…)Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, urmând a fi incluse în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat şi a rămâne în sarcina acestuia. (…) Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă”, a decis Judecătoria Târgu-Jiu.
Reținut pentru șantaj sexual
- Advertisement -


