Reținut pentru amenințare

0
0

Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Poiana Mare, județul Dolj, a fost reținut, miercuri, fiind bănuit de comiterea a cinci infracţiuni de ameninţare. Totul a început în data de 20 iunie, când poliţişti au fost sesizaţi de o femeie de 63 de ani, din comuna Siliștea Crucii, cu privire la faptul că i-a fost furată din locuinţă, suma de 3.700 euro și un medalion din aur. Întrucât bărbatul s-a sustras de la cercetări, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice de căutare a bărbatului, fiind efectuate verificări atât la domiciliul acestuia din comuna Poiana Mare cât şi în alte locuri şi medii unde cel în cauză s-ar fi putut deplasa. În această perioadă, bărbatul a sunat-o pe femeie și a amenințat-o cu moartea. Ieri, bărbatul a fost depistat în municipiul Craiova și condus la sediul Secției 6 Poliție Rurală Giubega pentru audieri.