Restricții în târgurile de animale

- Advertisement -

Restricții în târgurile de animale. Proprietarii de ovine, bovine sau caprine nu mai pot vinde animalele pe care le dețin. Interdicția vine în urma apariției bolii limbii albastre. Care a făcut ravagii în județ. În momentul de față sunt peste 500 de focare în Gorj și 13 animale au murit deja după ce au contactat virusul.

Boala limbii albastre a creat stare de alertă la nivelul județului Gorj. Inspectorii și medicii veterinari au prelevat peste 500 de probe de sânge de la exemplarele care prezentau simptomele bolii. Analizele de laborator efectuate în Gorj au confirmat prezența virusului la aproape toate animalele consultate. Pentru a evita extinderea bolii Direcția Sanitar Veterinară Gorj a cerut Instituției Prefectului restricții în toate târgurile de animale din județ.

Restricția va fi menținută până la izolarea bolii. Cei care nu vor respecta interdicția și vor merge la târg cu animalele riscă amenzi cuprinse între 600 și 3.000 de lei.

Articole recente