Primăria Municipiului Târgu Jiu anunță instituirea unor restricții temporare de circulație pe Bulevardul Unirii, odată cu demararea lucrărilor pentru construirea pasajelor pietonale. În prima etapă, traficul va fi redus la o singură bandă pe fiecare sens, iar în sensul giratoriu circulația se va desfășura tot pe o singură bandă. Lucrările fac parte din proiectul „Îmbunătățirea atractivității și siguranței deplasărilor pietonale adiacente coridorului Străzii Unirii, Municipiul Târgu Jiu – Pasaj pietonal Strada Unirii – Strada Geneva – Bulevardul Republicii”.
Potrivit municipalității, în prima etapă de execuție va fi reorganizat traficul rutier în zona afectată de șantier.
Astfel, pe Strada Unirii, circulația va fi restricționată la o singură bandă pe fiecare sens de mers, iar în zona sensului giratoriu autovehiculele vor putea circula exclusiv pe o singură bandă.
Încep devierile rețelelor de utilități
În această primă fază, muncitorii vor executa lucrările necesare pentru devierea rețelelor de utilități din zonă, urmând să înceapă și intervențiile la structura de rezistență a viitorului pasaj pietonal.
Pentru reducerea riscului producerii unor incidente și pentru menținerea traficului în condiții de șantier, autoritățile anunță măsuri suplimentare de semnalizare.
Pe sectoarele unde numărul benzilor va fi redus vor fi amplasate balize direcționale din cinci în cinci metri, prevăzute cu lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă, astfel încât zona să fie vizibilă atât ziua, cât și noaptea.
La începutul sectoarelor unde se instituie restricțiile vor fi montate și indicatoare rutiere de ocolire, direct pe balize.
Șoferii, îndemnați să circule cu prudență
Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu le recomandă conducătorilor auto să reducă viteza, să manifeste prudență sporită și să respecte semnalizarea rutieră temporară instalată în zona lucrărilor.
Municipalitatea transmite că măsurile sunt necesare pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor și susține că vor fi făcute eforturi pentru reducerea disconfortului creat participanților la trafic pe durata șantierului.
Lucrările la pasajele pietonale vor modifica, astfel, circulația într-una dintre cele mai tranzitate zone ale municipiului Târgu Jiu, șoferii urmând să se confrunte cu restricții și posibile întârzieri pe perioada execuției.



