Primarul comunei Arcani dă cu subsemnatul aproape zilnic pe la Prefectura Gorj. Asta pentru că localnicii îl reclamă mereu pentru neregulile făcute la capitolul retrocedări. Mai mult decât atât, primarul nu scapă de controale nici la locul de muncă. Reprezentanții Prefecturii Gorj au călcat pragul instituției pentru verificarea plângerilor.
Nu este zi în care primarul comunei Arcani să nu fie reclamat la Prefectura Gorj sau la instanța de judecată. Atunci când nu este chemat la instanță să dea cu subsemnatul, primește vizite din partea comisiilor de verificare de la Prefectură. Toate controalele au legătură cu încurcăturile făcute cu pământul. Unii localnici se simt neîndreptățiți, motiv pentru care reclamă comisia locală din care face parte și primarul. Unul dintre localnicii nemulțumiți explică o situație:
Primarul s-a obișnuit să fie reclamat și spune că el a fost prins la mijloc, cu toate că neregulile au fost făcute cu mult înainte de a ajunge el pe scaunul de edil șef.
Primarul Popescu nu cunoaște numărul proceselor intentate Primăriei și implicit lui, însă este convins că problemele cu pământul nu vor înceta curând.


