Reacţia prefectului în cazul lui Bucurescu

- Advertisement -

După ce a câştigat lupta cu procurorii care au cerut să fie trimis după gratii, singurul primar arestat la domiciliu riscă să fie suspendat din funcţie. Reprezentanţii Prefecturii Gorj aşteaptă decizia definitivă a instanţei pentru a afla dacă există şi alte interdicţii pentru Sorin Bucurescu. Între timp a fost trimisă şi o adresă către Ministerul Afacerilor Interne, pentru lămuriri în acest caz.

Tribunalul Gorj a respins aseară contestaţia formulată de procurorii de la Parchetul de pe Judecătoria Târgu-Jiu, care au solicitat arestarea preventivă a primarului Sorin Bucurescu şi a omului de afaceri, Mihai Rămescu. Edilul-şef arestat la domiciliu pentru abuz în seriviciu şi fals intelectual s-a declarat nevinovat.

Prefectura Gorj aşteaptă decizia definitivă a instanţei pentru a stabili dacă Sorin Bucurescu va fi suspendat din funcţie.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi arestat la domiciliu şi omul de afaceri Mihai Rămescu, suspectat de instigare la abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual. Cei doi sunt suspectaţi că au fost implicaţi într-o tranzacţie imobiliară, care vizează exproprierea unui teren şi a unei construcţii, în condiţii suspecte.

Articole recente