Reacţia lui Ciurel, după anchetă

- Advertisement -

„Este neplăcut ce s-a întâmplat!”. Aceasta a fost reacţia managerului Complexului Energetic Oltenia, după neregulile care au ieşit la iveală în urma anchetei de la Cariera Roşiuţa, care vizează pontajele fictive. Laurenţiu Ciurel susţine că problema nu este sută la sută rezolvată, însă speră ca neregulile să fie sesizate pe adresa de mail, pusă de puţin timp la dispoziţia salariaţilor.

După arestarea preventivă a lăcătuşului mecanic Aristică Bejinaru, pentru proxenetism şi trafic de persoane, poliţiştii au descoperit şi alte nereguli la Unitatea Minieră de Carieră Roşiuţa. Doi angajaţi de la Secţia Electrică au petrecut câte o noapte în arest, după cercetările făcute în dosarul pontajelor fictive. Anchetatorii au dezvăluit că unul dintre ei, Constantin Berescu, ar fi încasat necuvenit salarii de peste 100.000 de lei, chiar dacă nu ar fi trecut prea des pe la serviciu.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a pus la dispoziţia angajaţilor şi o adresă de e-mail, la care pot fi anunţate neregulile de la locul de muncă.

Sesizările pot fi făcute sub protecţia anonimatului. Adresa de e-mail a fost creată, după ce s-a constatat că anumiţi şefi îşi chemau subordonaţii acasă, în propria gospodărie, să muncească în interes personal.

Articole recente