După tragedia din clubul ”Colectiv”, pompierii gorjeni au efectuat 23 de controale în cluburile din județ, iar 19 dintre ele s-au soldat cu amenzi în valoare de 190.500 de lei, aproape cât cele acordate de la începutul anului. 40 de patroni au primit avertismente. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au descoperit localuri fără autorizație de securitate la incendiu, dar și nereguli referitoare la mijloacele tehnice de apărare în cazul unui astfel de eveniment.
Pompierii au desfășurat, în timpul acțiunilor, exerciții de evacuare la care au participat peste o sută de persoane, pentru a vedea care este reacția angajaților în timpul unei situații de urgență. Cea mai mare sancțiune aplicată în Gorj a fost la hotelul-restaurant River, unde s-a dat o amendă de 20.000 de lei, întrucât pompierii s-a descoperit că a fost schimbată destinația spațiului comercial față de cea pentru care obținuse autorizația. După nenorocirea din ”Colectiv”, reprezentanții mai multor cluburi au decis să-și suspende de bunăvoie activitatea. De la începutul anului au fost efectuate aproape o mie de acțiuni de verificare, în urma cărora s-au acordat peste 1.600 de avertismente și aproximativ 500 de amenzi, în valoare de 200.000 de lei. (L.F.)


