Polițiștii rutieri din Gorj, împreună cu inspectorii Registrului Auto Român, au desfășurat o amplă acțiune de control în traficul din municipiul Târgu Jiu. În urma verificărilor, au fost aplicate zeci de sancțiuni, iar 28 de certificate de înmatriculare au fost retrase din cauza deficiențelor tehnice constatate la autovehicule. Acțiunea a fost organizată luni, 21 septembrie, de polițiștii Serviciului Rutier Gorj și cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român.
Potrivit IPJ Gorj, controalele au avut ca principal obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul deficiențelor tehnice ale autovehiculelor.
În total, polițiștii și inspectorii RAR au verificat 198 de autovehicule, inclusiv motociclete, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 37.852 de lei.
Totodată, oamenii legii au retras 28 de certificate de înmatriculare pentru deficiențe tehnice, autovehiculele respective fiind scoase din circulație până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier.
Reprezentanții IPJ Gorj atrag atenția că utilizarea unui autovehicul care nu îndeplinește condițiile tehnice necesare poate pune în pericol atât conducătorul auto și pasagerii, cât și ceilalți participanți la trafic.
Polițiștii recomandă verificarea periodică și întreținerea corespunzătoare a vehiculelor și anunță că astfel de acțiuni de control vor continua și în perioada următoare.


