Razie de amploare în Dolj! Vizate au fost peste o sută de cluburi din județ, însă nu au fost iertați nici șoferii care au fost prinși în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice. În timpul acțiunii au fost depistați și patru tineri care jucau poker pe bani, într-un bar din localitatea Călărași. Valoarea amenzilor se ridică la aproximativ 100.000 de lei.
Polițiștii și jandarmii din Dolj au făcut, sâmbătă noaptea, o razie în cluburile din județ. Ulterior au fost efectuate controale și în trafic. În urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 100.000 de lei. Oamenii legii au oprit în trafic peste 500 de autovehicule și au verificat 113 cluburi și 14 discoteci, în urma acțiunii fiind întocmite 15 dosare penale. Agenții de la Rutieră au reținut opt permise de conducere, dar și patru certificate de înmatriculare. În comuna Perișor, de execmplu, a fost depistat un tânăr de 26 de ani, din Sălcuța, care se afla la volanul unui Ford. Șoferul a fost testat cu etilotestul, care a indicat o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în cadrul raziei, polițiștii din Dăbuleni au depistat într-un bar din comuna Călăraşi patru tineri care jucau pocher pe bani. Fiecare a fost amendat de oamenii legii cu 500 de lei, iar suma pusă în joc, 138 de lei, a fost confiscată. O acțiune similară a fost organizată și în Olt.


