Legea antifumat a intrat în vigoare de astăzi! Polițiștii locali din Târgu-Jiu au vrut să se asigure că normele sunt respectate și au făcut o razie în barurile din oraș. În urma acțiunii au fost împărțite, deocamdată, doar pliante. Fumătorii au fost avertizați că vor primi și amenzi usturătoare, dacă nu vor renunța la țigări în spațiile publice închise.
La Târgu-Jiu, vremea a fost astăzi de partea fumătorilor. Ca să respecte legea, clienții care au acest viciu s-au retras la terasă, în timp ce nefumătorii și-au băut liniștiți cafeaua în baruri.
Și angajații din baruri sunt obligați să respecte legea antifumat, care a intrat în vigoare de astăzi.
În prima zi, polițiștii nu au împărțit amenzi. Au oferit însă pliante în care se precizează valoarea sancțiunilor.
Clienții care nu vor respecta prevederile legale vor primi o amendă de la 100 la 500 de lei. Patronii se vor alege însă cu sancțiuni mai drastice, de la 5.000 de lei la prima abatere, până la 15.000 de lei. Se poate dispune chiar și închiderea unității în cazul în care vor fi săvârșite noi contravenții după aplicarea amenzilor.


