Răsturnare de situație în cazul gorjeanului mort după vaccinarea anti COVID-19 cu serul AstraZeneca, cu o doză din lotul cu probleme, lot care ulterior a fost restras. Medicii legiști au făcut noi analize, iar rezultatele au arătat că angajatul SGA Gorj a dezvoltat multiple tromboze care i-au cauzat decesul. Inițial, cauza decesului a fost infarct miocardic acut extins. Medicii au prelevat probe din toate organele interne și toate au indicat tromboze. Rezultatele nu au fost comunicate public până în aceste momente, fiind obținute pe surse. Săptămâna viitoare, o comisie de constatare a decesului din cadrul SJU Târgu Jiu se va întruni, urmând ca noile constatări să fie trecute în certificatul de deces. Documentul va ajunge și la procurorii din Gorj, care fac o anchetă în cazul bărbatului pentru a stabili dacă există o legătură de cauzalitate între vaccin și deces.
Bărbatul de 47 de ani era angajat la SGA Gorj și a fost vaccinat cu o doză de AstraZeneca în data de 28 Februarie. A doua zi, la serviciu, i s-a făcut rău, a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, acolo unde a și decedat la câteva ore distanță. Potrivit rudelor, bărbatul nu suferea de alte boli, decesul său fiind un șoc pentru toți cei care l-au cunoscut.
În urmă cu doar câteva zile, pe 8 Aprilie, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti COVID-19, Valeriu Gheorghiță, declara că în România nu a fost raportată nicio tromboză din aproape 400.000 de persoane vaccinate cu serul produs de AstraZeneca.
„Noi nu avem reacții, evenimente trombotice raportate. Nu avem în România cazuri de tromboză cauzată de vaccinul de la AstraZeneca. (…) Noi trebuie, de asemenea, să luăm în calcul nu doar datele din România, ci datele de la nivel european, care sunt mult mai reprezentative. Vorbim de peste 34 de milioane de persoane vaccinate în Marea Britanie și Europa și au fost raportate și analizate în detaliu circa 222 de cazuri de asemenea evenimente trombotice.
Cred că este important, de asemenea, să înțelegem că frecvența evenimentelor trombotice nu este, în general, mai crescută decât ce se regăsește în populația generală nevaccinată, dar, într-adevăr, strict pe aceste localizări particulare – tromboze de sinus venos cerebral, tromboze de circulație venoasă abdominală – există acest semnal că avem o frecvență ușor mai crescută față de ceea ce se regăsește în populația generală și oamenii, de fapt, trebuie să fie informați de acele semne de alarmă”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță.


