Răsturnare de situație în cazul lui Mihai Dafinescu, fiul judecătoarei din Novaci care s-a urcat beat la volan și a lovit mortal o femeie. După ce a fost pus în libertate, mai exact sub control judiciar, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova au contestat această decizie. Cererea le-a fost admisă, iar Mihai Dafinescu a fost, din nou, plasat în arestul la domiciliu. Urmează ca în cazul lui Dafinescu să fie stabilit și un prim termen al procesului în care este inculpat. Fiul judecătoarei riscă să fie condamnat la ani grei de închisoare după ce s-a urcat băut la volan, a lovit mortal o femeie și apoi a fugit de la locul accidentului și a stat ascuns în casa mamei judecător timp de 12 ore până s-a predat poliției.


