- Advertisement -
Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, a precizat marți seara într-o intervenție telefonică la TV Sud că raportul de control al Ministerului Sănătății, vizavi de activitatea unității medicale pe care o conduce, nu este gata. Întrebat dacă raportul a fost secretizat, așa cum în mass-media s-a menționat recent, consilierul județean liberal Victor Banța făcând chiar o solicitare scrisă la CJ Gorj în acest sens, Capotă a negat această ipoteză, menționând chiar că verificatorii au cerut la SJU clarificări pe anumite aspecte, raportul de control nefiind astfel finalizat.


