Surprize pentru turiștii care aleg să își petreacă noaptea dintre ani în Rânca. Cabanierii îi așteaptă cu preparate tradiționale, dar și din bucătării străine, și muzică bună. Și vremea ține cu ei. Zăpada așternută la începutul lui decembrie se menține și acum pe pârtii, astfel că împătimiții sporturilor de iarnă se vor putea simți în largul lor.
Cabanierii din Rânca sunt în toiul pregătirilor pentru noaptea de Revelion. Aceștia își așteaptă turiștii așa cum se cuvine, cu preparate diverse și muzică bună.
Și pârtiilor sunt numai bune pentru pasionații de sporturile de iarnă.
În perioada Crăciunului nu au fost înregistrate accidente grave pe pârtiile din Rânca. Peste 90% din locurile de cazare sunt ocupate în noaptea dintre ani. Cabanierii susțin că prețurile de cazare au rămas la nivelul celor de anul trecut, însă nu se plâng, deoarece a scăzut TVA-ul la alimente și tot obțin profit.


