Mii de familii din comunele gorjene Turcinești si Stănesti sunt total nemulțumite pentru ca nu au apă de cateva zile, acest lucru afectându-le atât gospodăriile, cât si culturile agricole. De asemenea, oamenii se află in pragul disperării datorită faptului că presiunea este scăzută, chiar la orele când ar trebui sa aibă apă.
Comunele Turcinești si Stănesti au mari probleme cu apa, presiunea acesteia fiind scăzuta si ajungând foarte greu in gospodăriile oamenilor. Chiar daca reţeaua de alimentare cu apă a comunei Turcinești a costat circa 40 milioane de lei, primarul Vasile Gogălniceanu, îi consideră vinovați de această situație pe localnicii care iși udă grădinile în exces în perioada secetei.
De asemenea, îi învinovățeste pe consilierii locali pentru că nu au aprobat un proiect de hotărâre pentru montarea unor dispozitive menite sa regleze presiunea apei .
Nici în comuna Stanești situația distribuţiei de apă nu este mai bună, localnicii fiind total nemulțumiți datorită acestei situații, iar soluţii nu se prea întrevăd.
Până la soluționarea acestor probleme , localnicilor nu le rămâne decât să care apă cu găleata de la fântâni.


